Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) organizează joi, 14 decembrie 2023, un workshop dedicat schimbului de bune practici privind instrumentele de promovare a respectării deontologiei și eticii academice, în cadrul proiectului CNFIS-FDI-2023-F-0165 – „Îmbunătățirea calității activității didactice la Universitatea Ovidius din Constanța prin schimbul de bune practici promovate în plan intern și internațional – INTER DIDACT”.
Evenimentul se va desfășura în format hibrid, în cadrul celei de-a XII-a ediții a Conferinței Internaționale „Global Economy Under Crisis” (GEUC), organizată de Facultatea de Științe Economice a UOC, în perioada 13-14 decembrie 2023.
Workshop-ul completează schimburile de experiență la care au participat, în perioada septembrie-decembrie, cadre didactice titulare UOC și experți din cadrul proiectului, realizate cu personal didactic similar din centre universitare din țară (Universitatea din Oradea, Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești, Academia de Studii Economice din București) și din străinătate (Universidad de Castilla-La Mancha din Ciudad Real, Spania, Academia de Stat a Moldovei din Chișinău, Republica Moldova).
„Prin obiectivele specifice, proiectul INTER DIDACT corelează actul educațional cu nevoile de inovare, informatizare, flexibilitate, mobilitate ale societății contemporane și permite accesul la informații relevante pentru promovarea calității și integrității academice. Totodată, proiectul continuă demersurile întreprinse în cadrul proiectului finanțat în anul 2021 – CNFIS-FDI-2021-0540-2022-01-26, în ceea ce privește dezvoltarea de mecanisme pentru prevenirea riscurilor de suspiciuni de conduită academică și științifică necorespunzătoare în scopul respectării deontologiei și eticii academice”, precizează directorul proiectului, conf. univ. dr. Gabriela Gheorghiu.
Proiectul CNFIS-FDI-2023-F-0165 – „Îmbunătățirea calității activității didactice la Universitatea Ovidius din Constanța prin schimbul de bune practici promovate în plan intern și internațional – INTER DIDACT” a primit o finanțare în valoare de 224.500 lei, din bugetul Ministerului Educației, fiind unul dintre cele șapte proiecte ale UOC, finanțate în acest an prin Fondul de Dezvoltare Instituțională.
Be the first to comment