Universitatea Ovidius din Constanța realizează un proiect cu fonduri europene pentru implementarea sistemelor energetice avansate  

Universitatea Ovidius Constanța. FOTO Arhiva UOC
Universitatea Ovidius Constanța. FOTO Arhiva UOC

Proiectul „Cercetări asupra dezvoltării de materiale avansate și optimizare multiscalară prin integrarea materialelor nano-structurate în sisteme energetice avansate – MultiScale”, derulat de Institutul pentru Nanotehnologii și Surse Alternative de Energie (INSAE) al Universităţii Ovidius din Constanța (UOC), finanțat din fonduri europene prin Program Operațional Competitivitate (POC), Axa prioritară 1- Cercetare, Dezvoltare Tehnologică şi Inovare (CDI) în Sprijinul Competitivităţii Economice şi Dezvoltării Afacerilor, a ajuns în ultima etapă, cea de aplicare a rezultatelor cercetărilor și dezvoltarea activităților de inovare în colaborare cu întreprinderile partenere, informează managerul de proiect, prof. univ. dr. ing. Eden Mamut.

Potrivit sursei citate, implementarea proiectului MultiScale, finanţat prin POC Axa prioritară 1- Cercetare, Dezvoltare Tehnologică şi Inovare (CDI) în Sprijinul Competitivităţii Economice şi Dezvoltării Afacerilor, Acțiunea: 1.2.3 Tip proiect Parteneriate pentru Transfer de Cunoştinţe, nr. contract 8/01.09.2016, ID:  P_40_279, cod MySMIS 105531, a început pe 01.09.2016 și urmează să fie finalizat la 31.08.2022, INSAE colaborând cu nouă întreprinderi pentru a testa conceptele definite în dezvoltarea sistemelor energetice avansate prin integrarea de nanotehnologii și nanomateriale folosind metodele de analiză și optimizare multifizică și multiscalară.

„Instalațiile pilot pentru realizarea testelor în proiectul MultiScale au ca finalitate, în primul rând, conversia punctului termic nr. 31 (PT 31) din rețeaua de distribuție a energiei termice municipale, într-o centrală de producere a energiei termice folosind în principal energia solară și testarea aplicațiilor legate de panouri solare și centrale cu biomasă, apoi realizarea unei instalații pilot pentru uscarea algelor colectate de pe plajă, în vederea valorificării acestora pentru extragerea de biostimulatori și alte principii active, utilizabile în agricultură și în industria farmaceutică, pentru testarea tehnologiilor de absorbție a energiei solare și utilizarea energiei termice în procesele de uscare, în colaborare cu Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral – ABADL dar şi realizarea standurilor pilot pentru creșterea eficienței proceselor de tratare a apei și integrarea surselor de energie regenerabilă la stația de epurare RAJA Constanța Nord şi punerea în funcţiune a unei instalații pilot cu pompe de căldură în campusul Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul UOC”, a declarat managerul de proiect.

Instalațiile pilot menționate au scopul de cercetare și testare a diferitelor soluții inovative, în cadrul parteneriatului între cercetătorii INSAE și întreprinderile partenere, în acest sens un exemplu relevant de cercetare aplicată în economie fiind proiectul pilot de transformare a PT 31 din Municipiul Constanţa, str. Muncel, nr. 24, în stație de producere a energiei termice din surse neconvenționale, folosind mixul de biomasă și energie solară, potrivit reprezentantului UOC.

Conform proiectului este vorba despre realizarea unei instalații termice cu 100 de panouri solare montate pe acoperișul construcției existente ce vor asigura captarea energiei solare și producerea de energie termică. Circulația agentului termic prin panouri se realizează cu ajutorul unor pompe de ultimă generație ce corespund tuturor standardelor de zgomot și vibrație iar pentru acoperirea orelor de vârf în consum și a deficitului de energie termică din sezonul rece, instalația este prevăzută cu două cazane marca EcoHorneț, produse în România, de ultimă generație pe plan mondial, cu eficiență energetică de peste 95% și emisii poluante sub nivelul standardelor aprobate în UE, acestea fiind încălzite prin combustia biomasei peletizate.

Instalația este concepută cu sisteme de acumulare de energie termică și automatizare ce asigură funcționarea secvențială a cazanelor în regim staționar pe perioade strict determinate doar pentru suplimentarea energiei termice ce nu poate fi asigurată de instalația de energie solară, proiectul pilot de transformare a PT 31, proiectat din construcţie pentru a deservi 480 de unităţi locative individuale, în stație de producere a energiei termice din surse neconvenționale (biomasă și energie solară) fiind o abordare holistică în reproiectarea prin integrarea de noi tehnologii și soluții inginerești pentru creșterea eficiența energetice și reducerea impactului asupra mediului înconjurător.

Instalația pilot de la PT 31 a fost realizată pe baza unei analize efectuate de colectivul de cercetare din cadrul UOC în colaborare cu specialiștii S.C. Termoficare Constanța SRL aparţinând Consiliului Local Municipal Constanţa (fostă RADET), beneficiarul direct al proiectului de cercetare finanţat cu fonduri europene.

„Motivația realizării acestui proiect de cercetare ştiinţifică aplicată a fost determinată de necesitatea identificării unor soluţii altenative pentru reducerea poluării şi a consumurilor energetice în producerea şi distribuirea agentului termic pentru consumatorii casnici urbani, asigurarea insolației zonei de acoperiș pentru panourile solare și condițiile specifice legate de acces, instalația urmând a fi un exemplu de soluție pentru deceniile următoare. De asemenea, experiența acumulată, atât la instalația pilot de la PT 31, cât și la celelalte instalații pilot menționate permit acumularea unei experiențe în aplicarea soluțiilor eco-inovative originale românești cu implicarea colectivelor de cercetare, dar și a întreprinderilor inovative care să transforme această experiență în produse și servicii de înaltă competitivitate pe plan național și internațional”, a conchis prof. univ. dr. ing. Mamut Eden.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*