Universitatea Ovidius din Constanța derulează o campanie de prezentare a autobuzelor cu celule de combustie cu hidrogen

Autobuzul Solaris Urbino 12 Hidrogen. FOTO Total PR

Institutul pentru Nanotehnologii și Surse Alternative de Energie (INSAE) din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC), în colaborare cu Primăria Municipiului Constanța, CT BUS SA, Solaris Bus & Coach România și Linde Gaz România, va susţine, în perioada 17 – 20 noiembrie, o campanie de prezentare a autobuzelor cu celule de combustie folosind drept combustibil hidrogenul.

Potrivit organizatorilor, în cadrul campaniei se va afla la Constanța un autobuz Urbino 12, fabricat de societatea Solaris, cu celule de combustie alimentate cu hidrogen.

Programul campaniei include mai multe activități, după cum urmează:

La data de 17 noiembrie, de la ora 11:00, în Campusul Universității Ovidius din Constanța, pe platforma de cercetare HyRES de INSAE va avea loc o întâlnire cu specialiști din sectorul de transporturi, experți în domeniul soluțiilor de mobilitate durabilă, reprezentanți din sectorul de producere de hidrogen și surse regenerabile de energie, studenți, cadre didactice și reprezentanți mass-media;

În data de 18 noiembrie, de la ora 10:00, se va desfășura prezentarea autobuzului Urbino 12 la Liceul Energetic Constanța, urmată de o excursie cu un grup de elevi din cadrul liceului până la platforma demonstrativă cu Surse Regenerabile a MONSSON GROUP, iar următoarea zi, de la ora 10:00, același autobuz va fi expus și la Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida”, de unde un grup de elevi din cadrul liceului vor fi transportați cu Urbino 12 până la platforma Midia Năvodari în scopul prezentării experienței în domeniul producerii de hidrogen pentru decarbonizarea proceselor industriale.

În contextul preocupărilor legate de reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, a calității aerului din aglomerările urbane și creșterea calității vieții, autobuzele cu celule de combustie alimentate cu hidrogen reprezintă cea mai avansată tehnologie disponibilă pentru transportul durabil.

Mai multe informații despre societatea Solaris și autobuzele fabricate de aceasta pot fi găsite la adresa https://www.solarisbus.com/ro.

Colectivele de cercetare din cadrul UOC au preocupări de peste două decenii în domeniul cercetării și inovării pentru mobilitate durabilă. Ca realizări notabile menționăm dezvoltarea Platformei de Cercetare HyRES pentru producerea de hidrogen din surse regenerabile de energie, realizată în 2007, implementarea proiectului MultiScale – „Cercetări asupra dezvoltării de materiale avansate și optimizare multiscalară prin integrarea materialelor nano-structurate în sisteme energetice avansate”, începând cu 2016, derularea proiectului PORTIS – „PORT-cities: Integrating Sustainability”, începând cu 2016.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*