Cea de-a IV-a ediție a Festivalului Național al Sporturilor Nautice și pe Plajă se va desfășura, în perioada 3 – 5 iunie, la baza nautică din Techirghiol. Concursul este organizat de Clubul Nautic Român (CNR) și Universitatea Ovidius din Constanța (UOC), prin Facultatea de Educație Fizică și Sport (FEFS), în colaborare cu Primăria Techirghiol și Direcția Județeană pentru Tineret și Sport (DJTS) Constanța.
Evenimentul din sfera sportului pentru toți promovează un stil de viață sănătos, socializarea, consolidarea lucrului în echipă, voluntariatul și practicarea sporturilor nautice.
„Vor fi organizate cursuri de inițiere și competiții conform programului la următoarele discipline sportive: yachting, windsurfing, stand up paddle, caiac, jocuri marinărești, volei, rugby, handbal și fotbal – pe plajă, unele dintre concursuri fiind organizate sub forma de ștafete sau trasee utilitar aplicative. Vor fi susținute ateliere pentru popularizarea unor programe de fitness și mișcare precum zumba, yoga, wakeboard, dar și concursuri de masaj și neuromotricitate. Fiecare zi de concurs se va încheia cu festivități de premiere și petreceri pe plajă la foc de tabără. Pe baza experienței acumulate la edițiile anterioare, ne așteptăm ca peste 300 de concurenți să ia startul la probele sportive”, a declarat prof. drd. Andreea Mihăescu, cadru didactic asociat FEFS.
Programul festivalului:
Vineri 3 iunie
- 10.00 Festivitate de deschidere,
- 10.30 Morning Fitness
- 11.00 Ședințe tehnice
- 11.30 Volei pe plajă / Inițiere yachting
- 12.00 Inițiere caiac
- 14.00 Competiție caiac
- 16.00 Rugby Tag/ Traseu utilitar aplicativ-Jocuri Marinărești
- 19.30 Festivitate de premiere
- 20.00 Beach Party.
Sâmbătă 4 iunie
- 10.00 Zumba
- 10.30 Ședințe tehnice
- 11.00 Concurs de masaj / Inițiere SUP / Fotbal pe plajă
- 13.00 Concurs SUP
- 14.00 Concurs de Neuromotricitate
- 15.00 Atelier Wakeboard
- 16.00 Cursa Techir (Traseu aplicativ)
- 19.30 Festivitate de premiere
- 20.00 Beach Party.
Duminică 5 iunie
- 10.00 Morning Gym
- 10.30 Ședințe tehnice
- 11.00 Regată Yachting/ Handbal pe plajă
- 12.00 Inițiere Windsurf
- 16.00 Concurs Windsurf
- 18.00 Festivitate de premiere și închiderea festivalului.
Be the first to comment