Unitatea 1 CNE Cernavodă intră în programul de oprire planificată începând cu data de 20 iunie

CNE Cernavodă. FOTO cne.ro
CNE Cernavodă. FOTO cne.ro

În mod uzual, opririle planificate ale unităților nucleare se realizează alternativ, o data la doi ani pentru fiecare unitate, în perioadă mai-iunie, dar în condițiile de pandemie la nivel internațional, similar altor centrale nucleare, oprirea planificată a Unității 1 de la Cernavodă s-a amânat.

Reamintim că decizia amânării opririi planificate a Unității 1 CNE Cernavodă a fost adoptată în data de 7 aprilie de către Consiliul de Administrație al SNN și a fost determinată de contextul actual al epidemiei de COVID-19 coroborat cu măsurile aferente Planului de protecție a personalului pentru asigurarea continuității operării și producției, întrucât derularea unei opriri planificate reprezintă un proiect complex de investiție prin structură logistică, contractare și personal implicat.

Decizia intrării în programul de oprire planificată a Unității 1 CNE Cernavodă începând cu data de 20 iunie, pentru o perioadă aproximativă de 42 de zile, a fost adoptată de Consiliul de Administrație al SNN întrunit în ședința în data de 8 mai 2020, în bază analizei tuturor factorilor de impact asupra opririi planificate a Unității 1.

SNN va emite, anterior datei de 20 iunie 2020, un comunicat de presă privind începerea efectivă a programului de oprire planificată a Unității 1 CNE Cernavodă.

Amânarea și realizarea opririi planificate a Unității 1 CNE Cernavodă începând cu data de 20 iunie 2020 nu afectează menținerea nivelului înalt de securitate nucleară și eficientă în operare a centralei, producția desfășurându-se la parametri normali.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*