Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă – P.T.F. Negru Vodă au descoperit şi indisponibilizat un tractor forestier, transportat pe o semiremorcă, cu un camion condus de un cetățean bulgar, care prezenta modificări la seria
La Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă, în cursul zilei de 17 martie s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei un cetăţean bulgar în vârstă de 41 de ani, la volanul unui camion cu semiremorcă, ambele înmatriculate în Bulgaria. Acesta transporta un tractor forestier.
În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că seria de șasiu a utilajului transportat prezintă modificări evidente, iar la verificarea seriei de motor s-a constatat că aparține altui autovehicul.
Tractorul forestier în valoare de aproximativ 94.000 lei, precum și semiremorca au fost indisponibilizate până la finalizarea cercetărilor, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun
Be the first to comment