![Accident rutier la Nicolae Bălcescu. FOTO Poliția Română](https://i0.wp.com/www.ctnews.ro/wp-content/uploads/2025/02/WhatsApp-Image-2025-02-13-at-17.30.51.jpeg?resize=678%2C381&ssl=1)
Un șofer fără permis de conducere a provocat un accident de conducere după ce a intrat cu mașina într-un gard din localitatea Nicolae Bălcescu.
Potrivit IPJ Constanța, la data de 12 februarie, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Mihail Kogălniceanu – Postul de Poliție Nicolae Bălcescu, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 23 de ani.
Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
„Astfel, la data de 12 februarie, în jurul orei 18.00, bărbatul ar fi condus un autoturism pe strada Florilor din localitatea Nicolae Bălcescu. La efectuarea semnalului regulamentar de oprire, acesta ar fi continuat deplasarea, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un gard, fără a fi înregistrate victime. În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că bărbatul avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru perioada în curs, iar plăcuțele cu numarul de înmatriculare aparținea unui alt vehicul” – IPJ Constanța.
Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Astăzi, 13 februarie, acesta va fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere legală.
Be the first to comment