Un recidivist eliberat în octombrie din penitenciar, autorul mai multor tâlhării comise asupra minorilor, în municipiul Constanța

Polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Constanța au reușit să probeze alte două infracțiuni comise de bărbatul de 28 de ani care a fost arestat preventiv în data de 21 decembrie, după ce a atacat și a tâlhărit o minoră.

În data de 29 decembrie, documentând activitatea infracțională, polițiștii din cadrul B.I.C. au stabilit faptul că bărbatul este suspect pentru comiterea a altor două fapte. Una dintre ele a fost comisă în data de 18 decembrie, când, doi minori de 12 ani au fost acostați de o persoană necunoscută, care le-a cerut să îi dea telefoanele și a încercat să îi sustragă uneia dintre victime cerceii din ureche. Bărbatul nu a reușit să își atingă scopul, astfel că în această cauză nu există un prejudiciu. În aceeași zi, în timp ce se afla în zona unei stații de autobuz din municipiul Constanța, un minor, în vârstă de 14 ani a fost deposedat de un telefon mobil de către o persoană necunoscută.

Ambele fapte au fost săvârșite în intervalul de timp în care elevii se deplasează la sau de la unitățile de învățământ către domiciliu.

În prezent, bărbatul de 28 de ani este arestat preventiv pentru 30 de zile. Acesta este recidivist, fiind condamnat pentru fapte similare.

Polițiștii constănțeni desfășoară activități pentru documentarea întregii activități infracționale, urmând ca la finalul cercetărilor să fie informată opinia publică.

Potrivit statisticii IPJ Constanța, aproximativ un sfert dintre cazurile de tâlhărie reclamate îl reprezintă minorii. Mai exact, în primele 11 luni ale acestui an, pe raza municipiului Constanța s-au înregistrat 199 de tâlhării, iar dintre acestea, 43 de victime au fost minori. 15 cazuri au fost înregistrate în preajma școlilor.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*