Părintele căpitan Ioan Roșculeț este unul dintre preoții care au luat parte la Primul Război Mondial. Memoria lui va fi evocată duminică, 14 februarie, începând cu ora 8.45, într-o slujbă programată pentru biserica “Sfântul Mucenic Gheorghe” din Constanța.
După slujbă, va avea loc ceremonie în care este povestită viața și activitatea preotului căpitan Roșculeț. Acest eveniment vine după alte trei similare, cu preoți care au activat în Primul Război Mondial: preotul căpitan (pr. cpt.) Anastase Popescu, pr. cpt. Alexandru Moroianu și pr. cpt. Bănică Roşescu.
Părintele Ioan Roșculeț s-a născut la 25 septembrie 1879, în satul Șapte Sate, de lângă Brașov și a avut patru copii: Ion, Mircea, Eugenia și Nicolae. Licențiat în Teologie la București, a fost hirotonit preot pe seama bisericii din Mangalia, la 18 iunie 1907. În Primul Război Mondial a fost repartizat la Spitalul 9 Evacuare din Fetești, fiind avansat, în ziua de 1 ianuarie 1918, la gradul de căpitan asimilat.
După terminarea războiului, doctorii de aici îl caracterizau astfel: Doctorul Papiu – „Disciplinat, preot cult și pătruns de chemarea sa. A ținut numeroase predici. Totdeauna a fost lângă bolnavi și răniți, încurajându-i în suferințele lor. A îngrijit de cimitirul spitalului din Fetești, transformându-l într-un locaș demn pentru eroii ce odihnesc în el”, iar doctorul Mayer a adăugat: „Își îndeplinește serviciul cu multă conștiință, ocupându-se de răniții și bolnavii spitalului. Pentru buna sa conduită îl propun a fi înaintat”.
De-a lungul vremii a primit mai multe decorații: „Crucea Comemorativă a războiului 1916 -1918”, „Răsplata muncii pentru Biserică cl. I”, Ordinul „Steaua României” în grad de cavaler, Ordinul „Coroana României” în grad de ofițer, insigna „Cultul Eroilor”, pentru ca în anul 1910 să fie hirotesit iconom-stavrofor. A slujit la parohiile: „Sfântul Gheorghe” din Mangalia (1907 – 1920), „Sfinții Împărați” din Constanța (1920 – 1927) și „Sfântul Gheorghe” din Constanța (1927 – 1958). Preotul Ioan Roșculeț este și ctitorul bisericii „Sfântul Gheorghe” din Mangalia, unde a pus piatra de temelie în ziua de 14 septembrie 1914.
A murit în anul 1958 și este înmormântat în Cimitirul Central Constanța.
Be the first to comment