Un polițist aflat în timpul liber a prins un hoț din Năvodari

Polițistul aflat în timpul liber l-a prins pe hoț. FOTO IPJ Constanța

Agentul șef adjunct de poliție, Nicolae Ababei, din cadrul Poliției orașului Năvodari, aflat în timpul liber, a surprins în cursul zilei de 10 octombrie, în jurul orei 13.40, în flagrant delict un tânăr, în vârstă de 24 de ani, din localitatea Lumina, județul Constanța, care tocmai comisese un furt.

Polițistul se afla la cumpărături într-un supermarket din orașul Năvodari unde a surprins o persoană, care ar fi sustras o trusă de chei tubulare, ulterior reușind să iasă din magazin și să fugă.

Polițistul l-a urmărit pe acesta pe o distanță de aproximativ 500 de metri, reușind să-l imobilizeze, în scurt timp, pe strada Cabanei, din Năvodari. În continuare, a cerut sprijin colegilor care s-au deplasat la fața locului, găsind asupra tânărului bunul sustras, în valoare de 100 de lei.

Prejudiciul a fost recuperat în totalitate și predat reprezentantului societății în cauză.

În continuare, polițiștii constănțeni efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*