La puțin timp după miezul nopții de 1 spre 2 iulie, un grav accident rutier s-a produs pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, în zona cafenelei Filicori. Un pieton care s-a hazardat să traverseze strada la întâmplare, a fost lovit de o mașină.
Accidentul a fost înregistrat la ora 00.10 a zilei de 2 iulie când, un bărbat de 25 de ani a condus un autoturism taxi pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, pe a doua bandă, dinspre strada Soveja către bulevardul Aurel Vlaicu. După marcajul pietonal din zona cafenelei Filicori, a surprins și accidentat grav un pieton, de 25 de ani, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis și fără să se asigure, din partea stângă a conducătorului auto.
Victima a fost transportată la Spitalul Județean Constanța, în stare gravă, rămânând internată în stare de comă, pe secția de Terapie Intensivă.
Be the first to comment