Nimeni nu mai are încredere în politicieni. Cum să ai încredere în cineva care face alianțe electorale în care dreapta se aliază cu stânga? Cum să votezi niște oameni care își negociază locurile prin Consiliile Locale sau prin Parlament?
Simt așa o lehamite de policieni care își aduc aminte de oameni doar din patru în patru ani. Sunt aleși care din 2012 până acum nu au făcut nicio conferință de presă, nu au prezentat un raport de activitate, nu au făcut vizite în teritoriu și nu au răspuns la telefon și acum ne vor atenția. Ne scriu emailuri, ne trimit mesaje, ne invită la evenimente.
Toți ăștia trebuie să facă un pas în spate. Iar pasul ăla înseamnă să nu mai candideze la nicio funcție.
Vergil Chițac a făcut prima lui declarație în calitatea de posibil viitor candidat la funcția de Primar al Constanței. A intrat și în PNL Constanța și a fost și numit președintele organizației municipale Constanța. Spun “Posibil” pentru că acea candidatură trebuie validată de oamenii din partid. Exact de acei indivizii de pe care nu vrem să-i mai vedem, de liberalii care candidau pe liste comune cu PSD, în cadrul USL.
Toți ăștia trebuie să facă 3 pași în spate: să nu mai candideze, să nu decidă și să nu valideze candidaturile oamenilor veniți din afară și chiar să plece din partid. Da! Toți păpușarii care au decis până acum soarta unui partid istoric și care, la Constanța, nu au avut rezultate notabile trebuie să plece din partid.
Doar așa poți să reformezi clasa politică și să câștigi încrederea electoratului. Un om ca Vergil Chițac nu are voie să apară nici măcar în poze alături de actuala conducere a PNL pentru că poate pierde câteva procente din pricina fețelor acre pe care le-am văzut și acum 8 sau 4 ani când cerșeau voturi.
Sunt convins că sunt și oameni buni printre liberali, iar dacă nu au, pot să convingă activiști din societatea civilă sau politicieni cu o bună activitate de prin alte formațiuni politice să li se alăture. Și încă mai sper că odată ce este validat, Vergil Chițac va scăpa de cei care vor să-i fie păpușari și se va debarasa de fețele acre.
Nu vă închipuiți că la PSD situația e diferită. Actuala conducere a partidului de la Constanța era decisă să schimbe imaginea neagră lăsată de Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu. Au reușit la nivelul declarațiilor, dar de la ei așteptăm și faptele. Doar așa ne mai pot convinge să le mai dăm o șansă la viitoarele alegeri.
Nu vreau să mai văd consilieri locali care nu au activitate sau care votează împotriva unei hotărâri de constituire a orașului ca parte civilă într-un proces al lui Mazăre, doar pentru că unii dintre ei își beau cafeaua cu fostul primar. Nu vreau să văd că un ales de pe listele PNL lipsește de la o Ședință de Consiliu Local sau se abține la votarea bugetului, dar nu a binevoit să participe la dezbateri și să propună obiective bune de finanțat.
Politica este bună atunci când e în favoarea oamenilor, nu a intereselor de partid. Nu au știut să ne reprezinte? Alegem independenți sau nume noi până când își învață și politicienii lecția.
Be the first to comment