Un nou sens giratoriu va fi amenajat la intrarea în stațiunea Mamaia, dinspre Constanța

Un nou sens giratoriu va fi amenajat la intrarea în stațiunea Mamaia. FOTO Primăria Constanța

Pentru a elimina deficiențele circulației rutiere existente la intrare în stațiunea Mamaia, în special în perioada sezonului estival, Primăria Constanța a luat decizia resistematizării intersecției bulevardelor Mamaia și Aurel Vlaicu.

Astfel, începând cu data de 4 mai, echipele Confort Urban vor începe lucrările de modificare a intersecției și de amenajare a unui nou sens giratoriu. Această resistematizare va conține două variante de fluxuri auto, care se vor institui în funcție de perioadă: sezon estival (cu flux prioritar pe direcția bulevardul Aurel Vlaicu – Năvodari) și extrasezon.

„Precizăm că aceasta reprezintă doar o primă etapă dintr-un proiect complex care cuprinde și resistematizarea intersecției bulevardelor Alexandru Lăpușneanu și Aurel Vlaicu – actualul sens giratoriu de la Păpădie, măsură ce va fi pusă în practică după terminarea sezonului estival”, au explicat reprezentanții instituției.

Toate aceste măsuri, corelate cu lucrările din cadrul proiectului „Îmbunătățirea mobilității în municipiul Constanța, între Gara CFR și Stațiunea Mamaia“, urmăresc fluidizarea traficului rutier pe cele trei bulevarde importante ale Constanței: Alexandru Lăpușneanu, Aurel Vlaicu și Mamaia.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

2 Comments

  1. Gata! Blocati si zona aia. Baaaaa, cate idiotenii va mai vin in cap? Toata Constanta ati blocat-o. Oriti-va din idioteniile astea!

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*