Municipiul Constanța se află din nou sub atenționare meteorologică Cod galben, vineri, 26 mai, în intervalul orar 12.00 – 23.00.
Potrivit Serviciului Meteorologic, în acest interval, Dobrogea va fi afectată de perioade de instabilitate atmosferică accentuată, manifestată prin fenomene precum frecvente descărcări electrice, averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină. Sunt așteptate cantități semnificative de precipitații, cu valori între 20 și 25 de litri pe metru pătrat, iar localizat se pot înregistra chiar peste 30 – 40 de litri pe metru pătrat.
Pe lângă fenomenele meteorologice intense, constănțenii se confruntă și cu temperaturi moderate. Temperatura maximă va atinge valori de 22 – 23 de grade Celsius, în timp ce cea minimă se va situa în jurul valorii de 16 – 17 grade Celsius.
Pentru a face față situațiilor de urgență sau pentru a semnala probleme, autoritățile locale pun la dispoziție următoarele numere de telefon: Dispeceratul Primăriei Municipiului Constanța – 0241/550055, Dispeceratul Direcției Generale a Poliției Locale – 0241/484205 și 0341/922, precum și Dispeceratul Biroului Apărare Civilă, Sănătate și Securitate în Muncă și Situații de Urgență – 0737552271.
Prognoza pentru ziua de sâmbătă, 27 mai, indică o vreme normală termic, în general instabilă, cu cer temporar noros. Vor fi condiții de averse, descărcări electrice și posibile căderi de grindină în timpul zilei și în prima parte a nopții. Vântul va sufla slab și moderat, iar intensificările vor fi asociate averselor. Temperatura maximă estimată pentru ziua de mâine va fi cuprinsă între 21 și 23 de grade Celsius, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 16 – 17 grade Celsius.
Be the first to comment