Un mort și trei răniți grav în urma unui incendiu izbucnit la o casă din Eforie Nord

Un mort și trei răniți grav în urma unui incendiu izbucnit la o casă din Eforie Nord. FOTO cu rol ilustrativ

Salvatorii constănțeni au fost solicitați să intervină în seara zilei de joi, 13 octombrie, pentru a stinge un incendiu izbucnit la o locuință situară pe strada Mărășești din Eforie Nord.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța, pentru stingerea focului s-au deplasat trei autospeciale cu apă și spumă și un echipaj SMURD, iar în sprijinul acestora au sosit și trei autospeciale ale Serviciului de Ambulanță Județean.

„Incendiul a fost localizat, iar în urma acestuia au rezultat patru victime, trei bărbați și o femeie. Din păcate, o victimă, bărbat, a fost găsită carbonizată, nefiind încă identificată. De asemenea, doi bărbați, cu vârste de 53, respectiv 65 de ani, au arsuri pe aproximativ 70 la sută din suprafața corpului, în timp ce femeia, în vârstă de 80 de ani, prezintă arsuri ale căilor aeriene”, au transmis reprezentanții ISU Constanța.

Cele trei victime cu arsuri au fost preluate de către echipajele medicale SAJ și SMURD de la fața locului și au fost transportate la spital.

Intervenția pompierilor constănțeni este încă în dinamică, aceștia acționând pentru stingerea focului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*