Un marinar român și unul britanic ar fi fost uciși joi, 29 iulie, într-un atac ce a vizat un petrolier liberian, aflat în Marea Arabiei, în largul coastelor statului Oman.
Petrolierul cu pavilion liberian „Mercer Street” aparține unei firme din Japonia, dar era operat de compania Zodiac Maritime, deţinută de Zodiac Group, o companie a miliardarului israelian Eyal Ofer.
Atacul de joi s-a dat la nord-est de insula Masirah din Oman în timp ce vasul se deplasa de la Dar es Salaam (Tanzania) la Fujairah (Emiratele Arabe Unite), fără încărcătură la bord.
Zodiac Maritime, cu sediul în Londra, parte a grupului miliardarului israelian Eyal Ofer’s Zodiac Group, a confirmat atacul, într-o declarație de presă.
„Acum putem confirma că M/T Mercer Street navighează sub controlul echipajului ei și cu motoarele proprii, la 14 noduri, într-o locație sigură, cu o escortă navală americană”, a transmis compania, care a revenit ulterior cu un nou comunicat, în care anunță și decesul celor doi navigatori:
„Cu profundă tristețe, înțelegem că incidentul de la bordul M T Mercer Street, din 29 iulie, a dus la moartea a doi membri ai echipajului: un cetățean român și un cetățean britanic. Nu suntem conștienți de vătămarea altui personal. Preocuparea noastră principală rămâne siguranța și bunăstarea tuturor celor de la bord și a tuturor celor afectați de situație. Detaliile incidentului sunt încă în curs de stabilire și o anchetă asupra incidentului este în curs de desfășurare”, au precizat reprezentanții companiei.
1 Trackback / Pingback