Polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța au pus în aplicare, în cursul zilei de 1 noiembrie, 15 mandate de percheziție domiciliară, pe raza localităților Poarta Albă și Nisipari, în urma unei acțiuni de prindere în flagrant delict. Au fost ridicate 5 telefoane mobile, 1 laptop, 2 tablete și 140 de litri de motorină.
În cursul zilei de 1 noiembrie, șase tineri au fost depistați în flagrant delict, pe raza localității Poarta Albă, de către polițiști din cadrul Biroului Județean Poliție Transporturi Constanța, în timp ce ar fi sustras 300 de litri de produs petrolier cu miros și caracteristici specifice motorinei, din vagoanele unui tren care se deplsa pe relația Midia – Dorobanțu. Cantitatea de motorină a fost ridicată în vederea confiscării, aceasta valorând aproximativ 11.200 de lei.
În urma acțiunii, polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța au efectuat 15 percheziții domiciliare pe raza localităților Poarta Albă și Nisipari din județul Constanța, ocazie cu care au fost ridicate, în vederea confiscării, 5 telefoane mobile, 1 laptop, 2 tablete și 140 de litri de motorină.
Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.
5 tineri, cu vârste cuprinse între 16 și 22 de ani au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând ca, să fie prezentați parchetului cu propuneri corespunzătoare.
Activitățile au fost realizate cu sprijinul polițiștilor din cadrul I.P.J. Constanța și lucrătorilor din cadrul Poliției Locale Ovidiu.
Be the first to comment