Un copil de patru ani din Dumbrăveni a ajuns în stare gravă la spital după ce s-a electrocutat în timp ce se juca la o priză.
Potrivit IPJ Constanța, la data de 29 octombrie, în jurul orei 15.40, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Negru-Vodă au fost sesizați, cu privire la faptul că un minor s-ar fi electrocutat la domiciliul din localitatea Dumbrăveni.
„Polițiștii s-au deplasat de îndată la fața locului, iar din primele cercetări au stabilit ca este vorba despre un băiat de 4 ani, care s-ar fi jucat la o priză.
Copilul a fost preluat de elicopterul SMURD și transportat la un spital din municipiul București” – IPJ Constanța.
În cauză, polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Pompierii militari au fost solicitați să intervină la un accident rutier grav produs în jurul orei 11.40 pe DN 22 Constanța – Tulcea, la intersecția cu drumul ce duce spre Sibioara. La fața locului a […]
Primăria Municipiului Constanța, împreună cu Serviciul Public de Impozite, Taxe și alte Venituri ale Bugetului Local, a anunțat demararea procedurii de transparență decizională pentru aprobarea noului Regulament de instituire și administrare a taxei de salubrizare, […]
Polițiștii din cadrul Serviciului pentru Imigrări al Județului Constanța au desfășurat miercuri, 19 octombrie, o acțiune pe raza de competență, în cooperare cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate, Garda de Coastă […]
Be the first to comment