Președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, împreună cu Directorul General al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, Petre Dinică, au semnat Convenția de finanțare nerambursabilă pentru proiectul „Reducerea capacității centrului de îngrijire și asistență Armonia”.
Prin implementarea acestui proiect se urmărește creșterea calității vieții persoanelor aflate în regim instituționalizat. Concret, obiectul convenției constă în înființarea de servicii sociale de tip centre de zi și locuințe protejate în vederea dezinstituționalizării persoanelor cu dizabilități aflate în instituții de tip vechi și pentru prevenirea instituționalizării persoanelor cu dizabilități din comunitate.
„Astăzi am mai făcut un pas important pentru cei care formează o categorie specială, oameni care au nevoie de atenția și sprijinul nostru. Îmi doresc ca prin construirea, în localitatea Negru Vodă, a celor două locuințe protejate și a Centrului de zi, să oferim persoanelor care au nevoie de asistență socială un mediu de viață mai bun, mai cald și cât mai aproape de cel familial. Mulțumesc tuturor colegilor mei care fac posibilă atragerea cât mai multor fonduri nerambursabile în județul nostru, pentru binele cetățenilor”, a declarat președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu.
Proiectul „Reducerea capacității centrului de îngrijire și asistență Armonia” este finanțat de Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANDPDCA). Valoarea totală a acestuia este de aproximativ 1,45 milioane lei, iar lucrările vor fi finalizate până la sfârșitul anului 2020.
Be the first to comment