Un constănțean a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce a distrus ușile și ferestrele locuinței unei femei

Un constănțean a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. FOTO IPJ Constanța

Un constănțean a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce a distrus ușile și ferestrele locuinței unei femei de 64 de ani.

Potrivit IPJ Constanța, la data de 22 noiembrie, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Medgidia, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 43 de ani. Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea ordinului de protecție, violarea de domiciliu, distrugere și distrugere prin incendere.

„Astfel, la data de 21 noiembrie, bărbatul ar fi pătruns în curtea imobilului unei femei, de 64 de ani, și ar fi provocat distrugeri ale ușii de acces și ferestrelor locuinței.  Bărbatului îi era interzis, printr-un ordin de protecție, să se apropie la mai puțin de 100 de metri față de imobilul în cauză.

Totodată, bărbatul ar fi incendiat locuița femeii, fiind înregistrate pagube materiale.

Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, ulterior fiind prezentat Judecătoriei Medgidia, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile” – IPJ Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*