Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat, în apropierea frontierei de stat, un cetățean bulgar care a încercat să intre ilegal în România din R. Bulgaria, pe jos, pe la „frontiera verde”. Persoana în cauză a fost predată autorităților de frontieră bulgare, în vederea continuării cercetărilor.
În data de 29 octombrie, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Ostrov au depistat pe direcția localității Ostrov, judeţul Constanţa, o persoană de sex masculin care se deplasa pe jos, dinspre frontiera cu Bulgaria spre interiorul țării. Deoarece persoana în cauză nu îşi justifica prezenţa în zonă, aceasta a fost condusă la sediul Sectorului Poliției de Frontieră, pentru cercetări.
Astfel, polițiștii de frontieră au stabilit că cel în cauză este un cetăţean bulgar, în vârstă de 54 de ani.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia.
Totodată, au fost întreprinse demersurile necesare pentru punerea în aplicare a acordului de readmisie încheiat între cele două state, cetăţeanul bulgar fiind predat autorităţilor din ţara vecină, pentru continuarea cercetărilor şi dispunerea măsurilor legale care se impun.
Be the first to comment