Un bărbat și-a pierdut viața după ce a intrat cu mașina pe contrasens într-o autoutilitară, în județul Constanța

Accident mortal în Lumina

Un bărbat și-a pierdut viața vineri, după ce mașina pe care o conducea a intrat pe contrasens, izbindu-se de o autoutilitară.
Un bărbat, în vârstă de 37 de ani, conducea vineri după amiază, un autoturism pe DN22, dinspre Constanța către Tulcea şi, ajungând la km 279 +450 m, în zona localității Lumina, din cauza neatenţiei, a pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune frontală cu o autoutilitară care tracta o semiremorcă, condusă de un bărbat, în vârstă de 55 de ani. În urma impactului, bucăți din autoturism au fost proiectate într-un alt auto, condus de un bărbat, în vârstă de 27 de ani. Acesta circula în spatele primului auto, dinspre Constanța către Tulcea.
La fața locului s-au deplasat pompierii cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare și elicopterul SMURD. În urma accidentului primul conducător auto și-a pierdut viața. Bărbatul respectiv era din județul Tulcea.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*