Un bărbat din Constanţa, care ar fi încercat să se sinucidă noaptea trecută, a fost salvat de un echipaj de jandarmi

Un bărbat din Constanţa a încercat să se sinucidă noaptea trecută în Cernavodă. FOTO: IJJ Constanța

Un echipaj al Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța a salvat un bărbat de la sinucidere în timpul nopții trecute. Plutonier major Liviu Dinu și sergent major Florin Cotîrlă, au reușit să prevină un gest extrem care ar fi putut avea consecințe tragice.

Potrivit IJJ Constanța, în jurul orei 00.15, jandarmii constănțeni, aflați în misiune în localitatea Cernavodă, au observat un bărbat care stătea lângă balustrada podului Sfânta Maria. Atitudinea sa i-a alertat pe militari, care au intervenit imediat pentru a evita o tragedie iminentă.

În timpul dialogului purtat cu bărbatul, jandarmii au aflat că acesta era foarte supărat din cauza unor neînțelegeri cu concubina sa și ar fi intenționa să se arunce de pe pod. Cu răbdare și empatie, membrii echipei de intervenție au reușit să-l convingă pe bărbat să renunțe la gestul sinucigaș, iar ulterior au solicitat sprijinul unui echipaj medical de urgență.

Echipa medicală a sosit prompt la fața locului și l-a transportat pe bărbat la Spitalul Orășenesc Cernavodă pentru a primi îngrijiri medicale.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*