Un bărbat din Castelu a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța săvârşirea unei tentative la infracţiunea de omor asupra unui membru de familie, după ce a încercat să își omoare fratele.
“Din probatoriul administrat au rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, următoarele date: la data de 18 iulie 2023, în jurul orelor 1600, în curtea locuinţei comune din localitatea Castelu, jud. Constanța, în cursul unui conflict spontan, când s-au certat din cauza neajunsurilor financiare şi chiar şi-au aplicat reciproc lovituri cu pumnii, inculpatul l-a înjunghiat în mod repetat cu un cuţit de şase ori pe fratele său, V.N., adică de patru ori în zona hemitoracelui stâng şi de două ori la antebraţul drept, astfel că i-a provocat leziuni grave, vindecabile în 25-30 de zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus viaţa în primejdie, prin şoc hemoragic şi hemopneumotorax, viaţa victimei fiind salvată in extremis, întrucât a fost transportată de urgenţă cu elicopterul SMURD la spital, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale în secţia de chirurgie cardiovasculară”, a informat Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța.
Dosarul cauzei a fost trimis spre soluţionare la Tribunalul Constanța.
Be the first to comment