Un bărbat care s-a dat drept procuror, trimis în judecată de DNA Constanța

Sediul DNA Constanța. FOTO Adrian Boioglu
Sediul DNA Constanța. FOTO Adrian Boioglu

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a unui bărbat din Constanța, acuzat de comiterea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată.

Astfel, potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii anticorupție constănțeni, în perioada mai – 30 iulie 2020, bărbatul ar fi pretins și ar fi primit de la o persoană, martor în cauză, suma de 11.000 euro în schimbul influenței pe care ar fi afirmat că o are asupra unor procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia și DIICOT Constanța. Concret, el ar fi promis că îi va determina pe aceștia să dispună soluții favorabile față de martor, în două cauze în care acesta este cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni la regimul circulației și a uneia de tăinuire.

„De menționat este faptul că, în data de 30 iulie 2020, cu ocazia constatării infracțiunii flagrante, asupra inculpatului, pe lângă suma de 6.000 de euro, a mai fost găsită și o legitimație falsă de <<procuror șef birou>>, folosită pentru a-i întări convingerea martorului că este magistrat și implicit că influența sa ar fi una reală”, a transmis DNA.

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra sumei de 5.000 de euro depusă de inculpat în vederea confiscării.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța cu propunere de a se menține măsura asiguratorie dispusă în cauză.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*