
Un grav accident rutier a avut loc, astăzi, 3 martie, în localitatea Lumina. În eveniment un bărbat și-a pierdut viața, iar două persoane au fost rănite.
Potrivit IPJ Constanța, la data de 3 martie a.c., în jurul orei 17.00, polițiștii din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră Constanța au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DN 22 – la iesire din localitatea Lumina, s-a produs un accident rutier.
Conform primelor cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că impactul ar fi avut loc între două autoturisme.
„În urma accidentului rutier, a rezultat decesul unui pasager într-unul dintre cele două vehicule, un bărbat de 63 de ani, precum și vătămarea corporală a altor două persoane, care au fost transportate la spital pentru îngriji medicale” – IPJ Constanța.
La acest moment, polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a condițiilor producerii accidentului rutier.
Be the first to comment