Un bărbat a murit într-un accident în județul Constanța, după ce a intrat cu mașina într-un pom

Un bărbat a murit după ce a intrat cu mașina în pom. FOTO IPJ Constanța

Un bărbat și-a pierdut viața într-un accident rutier în județul Constanța, după ce a intrat cu mașina într-un pom.

Un bărbat în vârstă de 45 de ani conducea un autoturism pe DN 3, prin localitatea Ciocârlia, dinspre Cobadin către Constanţa. Când a ajuns la 20 de metri de la ieșirea din localitate, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit carosabilul către stânga şi a intrat în coliziune cu un copac după care s-a răsturnat.

În urma accidentului și-a pierdut viața conducătorul auto, care era singur în autoturism.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*