Nenorocirea din clubul „Colectiv” a demonstrat din nou că oamenii se unesc în astfel de clipe tragice. Cozi imense s-au format în numai câteva ore pentru a dona sânge, zeci de mii de oameni ies pe străzi pentru a cere dreptate pentru cei 32 de morti și ceilalți răniți, spațiul public și cel virtual e plin de discuții pe aceași temă și toată lumea se întreabă cum poate să ajute. Medicii au devenit niște eroi, la fel și cei de la SMURD, iar alte bresle au demonstrat că sunt alături de familiile suferinde.
De câteva zile se vorbește din ce în ce mai des despre rolul pe care Biserica (în special cea Ortodoxă) putea să-l joace într-un moment în care lumea se solidarizează. Am văzut o Biserică mută in primele două zile, apoi, duminica, la slujbe au apărut primele secvențe cu rugăciuni pentru cei morți in club. Cred că este ușor de bănuit că duminică s-au făcut pomeniri doar in bisericile unde erau camere de filmat și, nu ar fi exclus, la cererea reporterilor. Nu a fost vreo inițiativă a BOR ca duminică în biserici să fie pomenite victimele din București. Apoi, la solicitarea oamenilor de a vedea preoți la locul tragediei, Patriarhia a răspuns sec că îi așteaptă în biserici, că preoții nu vin neinvitați (de parcă la Bobotează îi invită cineva), că Preafericitul Daniel nu umblă după imagine și de aceea nu merge acolo etc. Abia marți au venit trei preoți ortodocși și au făcut o slujbă scurtă, după ce cu o zi înainte Monseniorul Robu (șeful Bisericii Romano-Catolice) a dat o lecție categorică BOR-ului îngenunchiind la locul incendiului.
Tot marți, Patriarhul Daniel are o ieșire foarte dură în fața presei curioase de ce Biserica a reacționat astfel. Să vină în biserici, învățați ce-i biserica, noi nu intrăm în conflict cu nimeni, respectăm doliul, ne retragem în biserici ca pe vremea persecuțiilor, au fost doar câteva idei pe care cel mai mare ortodox din România le-a spus pe un ton sever, iritat. Cu alte cuvinte, mesajul Patriarhului a fost că-l interesează prea puțin ce zic oamenii și că el va face tot ce vrea Preafericirea lui. Din păcate, acest mesaj a fost dovada clară a rupturii Bisericii de societate, de nevoile ei, de rugămințile ei, de așteptările ei, chiar dacă unele sunt exagerate. Aș fi vrut să văd un patriarh în genunchi în fața miilor de lumânări, cu o lacrimă în colțul ochilor rugându-se pentru sufletele celor 32 de copii pe care i-a pierdut. Biserica, scriu cărțile, e mama noastră, a credincioșilor a celor care mergem să ne rugăm duminica în lăcașurile de cult, dar mergem și în cluburi, parcuri, cinematografe, baruri sau alte locuri pe care doar o minte îngustă le poate blama. Oamenii bisericii ar trebui să fie părinți, să le pese de soarta fiilor buni, dar și de cea a celor rătaciți, a celor care nu se ploconesc în fața lor, a celor care le cer să-și întoarcă privirile și către oameni.
După aceste zile pline de emoție și de dezbatere vedem o societate care are nevoie de Biserică și a exprimat acest lucru clar, strigându-l în piața publică. Din păcate, Biserica este luată în inventar de niște oameni care n-au nevoie de noi, n-au nevoie de sugestiile noatre, de strigătele noastre, au nevoie doar de banii noștri și atât. Dacă am tăcea ar fi și mai bine. Știu, generalizarea e o formă periculoasă de a judeca pe cineva, de aceea mă înclin în fața preoților care își înțeleg misiunea divină pe care o au și care pot să fie alături de oameni și la bine, dar și la rău.
Be the first to comment