UDTTMR a organizat o activitate dedicată împlinirii a 107 ani de la dispariția eroului tătar Numan Celebi Cihan. FOTO UDTTMR
Filiala Constanța a Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România a organizat vineri, 21 februarie, o activitate dedicată împlinirii a 107 ani de la dispariția eroului tătar Numan Celebi Cihan. Dr. Metin Omer, cercetător științific III la Universitatea “Ovidius” din Constanța, a vorbit despre cel care a rămas în memoria tătarilor de pretutindeni ca fondatorul Republicii Populare Crimeea, iar prof. Neriman Ibraim a recitat o poezie-testament scrisă de autorul versurilor imnului tătarilor crimeeni, “Ant Etkenmen”.
Numan Celebi Cihan (1885-1918) a fost om politic, muftiu, erou național, dar și poet. Republica proclamată în noiembrie 1917 de Numan Celebi Cihan a avut o existență foarte scurtă, ea dispărând odată cu asasinarea, în februarie, a fondatorului său.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
RAJA SA Constanţa execută miercuri – 07 aprilie, în intervalul orar 09.00 – 17.00, operațiuni periodice de întreținere a rezervoarelor de înmagazinare apă potabilă de la nivelul stației de pompare Cotu Văii. În acest timp, […]
Localitățile Mamaia Sat și Mamaia Nord au rămas fără apă potabilă din cauza unei avarii. Echipele RAJA intervin în data de 8 mai pentru executarea lucrărilor de remediere a avariei survenite pe conducta de distribuție, […]
După un sezon în care a înregistrat, în mai multe rânduri, un grad de ocupare aproape de 100%, stațiunea Mamaia și-a consolidat poziția în topul celor mai căutate destinații turistice din România și și-a reconfirmat […]
Be the first to comment