Sărbătorile pe rit vechi erau o bună ocazie pentru turiștii moldoveni să petreacă o vacanță în stațiunile românești. Anul acesta însă, numărul lor a scăzut cu până la 30%. Cauzele sunt legate de criza din Moldova și slaba promovare a României în rândul vecinilor de peste Prut.
Turiștii moldoveni aleg de obicei Poiana Brașov, Predeal și Sinaia. În sezonul de iarnă ei merg și spre Bansko, Bulgaria, Viena, Cortina D’Ampezzo (Italia) și o destinație cu prețuri scăzute – Bucovel (Ucraina).
Reprezentanții Federației Asociațiilor de Promovare Turistică (FAPT) spun că doar 11-12.000 de turiști moldoveni au venit în România între 1 decembrie și 10 ianuarie. Cauzele sunt multiple: accentuarea crizei politice și economice din Moldova, liberalizarea circulației turistice, dar mai ales lipsa promovării României ca destinație turistică în Moldova.
“Indiferent de efectele crizei cu care se confruntă bugetele de vacanță ale moldovenilor, România a scăzut consistent și îngrijorător în preferințele de vacanță ale turiștilor moldoveni, și aceasta este o consecință directă a abesenței promovării destinațiilor românești pe piața din Moldova.
În ultimii 6 ani, ANAT și mai ales Federația de Promovare Turistică din România au dus o campanie continuă de promovare a destinațiilor românești către agențiile de turism și turiștii moldoveni, împreună cu Federația de Promovare a Turismului din Moldova. De exemplu, Asociațiile de Promovare Litoral – Delta Dunării, Bucovina, Rașnov, Brașov și Prahova au derulat acțiuni și campanii de promovare către această piață – pe care o considerăm strategică pentru Romania. În urma unor asemenea actiuni de promovare, numărul turiștilor moldoveni care au ales Litoralul Romanesc în vara 2015 a crescut consistent.
Din pacate, Autoritatea Naționala de Turism nu a reusit șă deruleze nici o campanie de promovare pe Moldova de mai multi ani, iar prin simpla participare de 3-4 zile la Expoziția de Turism din Moldova, nu ai cum să obții alte rezultate în afară de acela de a bifa prezența la un Târg. Considerăm ca inacceptabilă lipsa unei strategii si a rezultatelor în promovarea Romaniei ca destinatie de vacanta pe piața vecină și prietenă, în comparatie cu eforturile de promovare pe care continua să le facă Bulgaria, Turcia și alte destinații concurente”, a declarat Corina Martin, președintele FAPT.
Oamenii de turism din Moldova spun că în ultimii ai au tot solicitat autorităților publice din țara noastră să se implice în promovarea destinațiilor românești. Lipsa de reacție a dus la scăderea cu aproximativ 30% a numărului turiștilor moldoveni pe pârtiile din România.
“Problemele legate de trecerea frontierei de-a lungul ultimilor ani își spun de asemenea cuvântul, pentru ca stationarea de cate șase ore în vamă a unui autocar cu turisti moldoveni (minim 15 de autocare zilnic în perioada 02 – 06 ianuarie a fiecărui an!) face ca dorința turiștilor de a ajunge în vacanță la munte in Romania să scadă, sau mai rău să dispară.
Continuam parteneriatul cu Federatia de Promovare din Romania (FAPT) si vom cere autoritatilor romane simplificarea procedurilor de control de frontiera pentru turistii moldoveni. Mai mult, vom continua sa solicitam autoritatilor române sa demareze, in sfarsit, o campanie de promovare pe Moldova, dar am inteles ca nu exista buget in acest sens. Este regretabil ca Romania nu se promoveaza in Moldova!”, a spus Alexandru Filipschi, Presedinte Federația de Promovare a Turismului din Moldova.
Be the first to comment