Tupeu pe timp de pandemie: beat și drogat, un tânăr din Cernavodă și-a scos la plimbare cu mașina prietenii deținători de marijuana

Bărbat din Tortoman, principal suspect în cazul morții soției sale. FOTO cu rol ilustrativ

O petrecere cu alcool și droguri, finalizată cu o plimbare cu mașina pe străzile din Cernavodă a fost stricată de polițiștii care au oprit autoturismul în trafic pentru un control. Șoferul a fost depistat pozitiv la consumul de alcool și droguri, iar asupra pasagerilor, dintre care unul minor, au fost găsite mai multe plicuri cu „marfă“. S-a întocmit un dosar penal și s-au aplicat trei amenzi de 2.000 de lei fiecare.

Un echipaj al Poliției orașului Cernavodă a oprit în trafic în dimineața de 6 amai, pe strada Prelungirea Seimeni, în jurul orei 6.40, un autoturism în care se aflau trei persoane. În urma testării cu aparatul etilotest a șoferului a rezultat o valoare de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, bărbatul a fost testat cu aparatul drugtest, care a indicat o valoare pozitivă pentru cocaină.

Acesta a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și a substanțelor psihoactive în sânge.  Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Între timp, polițiștii din cadrul Poliției orașului Cernavodă, împreună cu jandarmi din cadrul I.J.J. Constanța au efectuat controlul sumar al altor două persoane aflate în autoturism, de 17, respectiv 28 de ani. Asupra minorului de 17 ani au fost găsite 6 pliculețe transparente, autosigilante, care conțineau o substanță mărunțită, de culoare verde, susceptibilă a fi marijuana.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală, acesta fiind declinat către D.I.I.C.O.T. Constanța.

Bonus, cei 3 tineri au fost sancționați contravențional de polițiști și jandarmi, pentru nerespectarea O.M. 3/2020, cu amendă în valoare de 6.000 de lei.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*