Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, au pus în aplicare șase mandate de percheziție domiciliară, trei persoane fiind reținute după ce au înșelat o firmă din Constanţa cu peste 150.000 de lei.
Potrivit IPJ Constanța, urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și spălare de bani, polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Constanța au efectuat marți, 23 martie, șase percheziții domiciliare, la final fiind puse în executare trei mandate de aducere, pe numele a trei bărbați.
„Din cercetări a reieșit faptul că cei trei, cu vârste cuprinse între 24 și 51 de ani, prin folosirea de nume și calități mincinoase și prin utilizarea de înscrisuri falsificate, ar fi indus și menținut în eroare o persoană juridică, de la care unul dintre bărbați ar fi primit, în contul personal, suma de 152.000 de lei, reprezentând contravaloarea unei facturi falsificate, pentru livrare de grâu. După ce ar fi primit banii, bărbatul în cauză ar fi retras o parte din aceștia, restul sumei fiind transferată către unul dintre ceilalți bărbați, în scopul disimulării originii ilicite”, au explicat reprezentanți ai IPJ Constanța.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 20 de telefoane mobile, un laptop, o unitate de calculator, patru stick-uri de memorie, mai multe cartele telefonice, precum și alte înscrisuri cu valoare probatorie.
Cei trei bărbați au fost reținuți pe bază de ordonanță, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Constanța, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentați instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.
Be the first to comment