Trei persoane, printre care și un copil de trei ani, rănite în urma unei explozii într-un bloc de pe strada Mircea cel Bătrân

Mai multe ambulanțe au ajuns la locul solicitării. FOTO SAJ Constanța

O acumulare de gaze într-un apartament a dus la o explozie puternică, trei persoane, printre care și un copil de trei ani fiind rănite. Inspectoratul de Stat în Construcții trebuie să facă o evaluare a clădirii pentru a vedea dacă a fost afectat.

Deflagrația s-a produs în jurul orei 18.15, la fața locului fiind trimise doar echipaje ale Serviciului de Ambulanță, dat fiind că explozia nu a fost urmată și de un incendiu. Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, printre care şi un copil. Deși, inițial, una dintre persoanele rănite a refuzat transportul la spital, în cele din urmă, toți cei răniți au fost transportați la spital.

Potrivit Serviciului de Ambulanță Constanța, cei trei răniţi sunt: un copil în vârstă de 3 ani, cu arsuri de gradul 1 şi 2 la membrele inferioare, o pacientă (bunica), cu arsuri de gradul 1 şi 2 la membre inferioare, respectiv tatăl copilului, cu arsuri de gradul 1, 2 şi 3 la membrele inferioare şi la faţă.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*