Salvatorii constănțeni au fost solicitați să intervină, în cursul dimineții de luni, 6 martie, în sprijinul victimelor unui accident rutier petrecut în Eforie Nord, în care au fost implicate un microbuz şi un autoturism. În cele două mijloace de transport se aflau, în total, 15 persoane, trei dintre ele fiind transportate la spital cu răni ușoare.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța, în sprijinul victimelor au fost trimise două echipaje SMURD, autospeciala de transport victime multiple și o autospecială de stingere cu modul de descarcerare. În plus, în ajutorul acestora au fost trimise și două autospeciale ale Serviciului Județean de Ambulanță.
În microbuz aflau zece persoane, iar în autoturism erau cinci persoane, iar în urma evaluărilor medicale, trei dintre ele au fost transportate la spital cu răni ușoare.
„Trei persoane au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) Constanța, conștiente. Prezinta traumatisme minore. Alte două persoane, care au fost asistate medical la fața locului, au refuzat transportul la spital”, au transmis reprezentanții ISU Constanța.
Cazul este cercetat de polițiștii rutieri, care au deschis și un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă.
Be the first to comment