Trei candidați au fost eliminați de la prima probă scrisă din cadrul examenului de Bacalaureat, la Constanța

Examen, educatie, elevi

Trei candidați au fost eliminați din examen, pentru tentativă de fraudă, la prima probă scrisă din cadrul examenului de Bacalaureat în județul Constanța. Niciun candidat nu a fost înregistrat cu temperatură peste 37,3 grade.

Luni, 22 iunie, s-a desfășurat prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat, cea de Limba și literatura română. Au fost prezenți 5.231 de candidați, iar 105 nu s-au prezentat la examen. Trei candidați au fost eliminați din examen pentru tentativă de fraudă: doi de la Liceul cu Program Sportiv N. Rotaru Constanța, deoarece aveau asupra lor telefon, respectiv cască, și un elev de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” Constanța, care avea la el notițe. Aceștia nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni de bacalaureat.

„Pentru această primă probă cadrele didactice din comisiile de examen s-au mobilizat astfel încât să asigure candidaților toate condițiile specifice prevăzute de legislația actuală. Cazurile de fraudă de astăzi sperăm să reprezinte un semnal de alarmă pentru toți candidații care urmează să se prezinte la următoarele probe. Acest examen reprezintă în primul rând o probă de corectitudine și responsabilizare din partea tuturor celor implicați”, a declarat președintele Comisiei Județene de Bacalaureat Constanța, Anca-Iuliana Dragomir.

Niciun candidat nu a fost înregistrat cu temperatură peste 37,3 grade. În schimb, un candidat, elev la liceul din Cobadin, se află în izolare. El poate susține examenul de Bacalaureat în etapa specială, începând cu data de 6 iulie.

Subiectele și baremele de corectare pentru proba de Limba și literatura română vor fi publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro, la ora 15.00.

Următoarele probe vor avea loc astfel:

  • marți, 23 iunie – Limba și literatura maternă;
  • miercuri, 24 iunie – proba obligatorie a profilului;
  • joi, 25 iunie – proba la alegere a profilului și a specializării.

Primele rezultate vor fi afișate marți, 30 iunie, până în ora 12.00. În conformitate cu prevederile art.5 și ale art.6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educației și Cercetării va publica rezultatele elevilor obținute în urma susținerii examenelor naționale cu anonimizarea numelui și a prenumelui.

Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 30 iunie, în intervalul orar 16.00 – 19.00 și pe data de 01 iulie, în intervalul orar 08.00 – 12.00. În acest caz, al depunerii contestațiilor, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora. Rezultatele finale vor fi anunțate duminică, 05 iulie.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*