Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunță că, în perioada 06 – 08 decembrie, se va desfășura un transport cu depășiri pe traseul PTF Vama Veche – DN39 – DN39A – Portul Agigea. Vehiculul transportă o confecție metalică.
Potrivit CNAIR, lățimea maximă a vehiculului este patru metri, viteza de deplasare urmând a fi adaptată condițiilor de trafic.
„Menționăm că, în conformitate cu OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, viteza maximă de deplasare a vehiculelor cu depășiri este de 70 km/oră. Etapele de desfăşurare ale transportului sunt stabilite de poliția rutieră, care asigură însoțirea vehiculului cu depășiri”, au precizat reprezentanții companiei.
Transportul nu se va desfășura în perioadele și pe sectoarele de drum pe care sunt semnalate fenomene meteorologice periculoase, prin codurile galben, portocaliu sau roșu.
Be the first to comment