Traficul rutier va fi blocat în cursul nopții pe strada Baba Novac, în urma unor lucrări RAJA, iar această măsură va fi valabilă până la sfârșitul lunii octombrie.
În prezent, RAJA SA derulează la nivelul municipiului Constanța, în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM) 18 contracte de lucrări, cu o valoare totală de peste 626 milioane lei. Investițiile privind extinderea și modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată vor avea ca finalitate peste 76 km de rețele noi de apă și canalizare pe 264 de străzi din municipiu. Mare parte dintre aceste investiții cuprind reabilitarea aducțiunilor de alimentare cu apă, precum și refulările ce asigură transportul apelor uzate către stațiile de epurare.
Unul din contractele ce vizează reabilitarea magistralelor de alimentare cu apă este și CL33 – ”Reabilitare conducte aducțiune și magistrale, stații de pompare apă uzată SPE20 și refulări aferente, în Municipiul Constanța” în valoare de 82,38 milioane lei. Investițiile cuprind și înlocuirea conductelor DN 560 și DN 1.000 de pe strada Baba Novac, amplasate între Cimitirul Municipal și strada Bogdan Vasile. La ora actuală, cele două conducte, ce asigură transportul de apă potabilă de la stația Palas către o mare parte a municipiului Constanța, au o vechime de peste 50 de ani și sunt pozate pe proprietăți private, ce îngreunează mult intervenția în cazul apariției unor avarii. Pentru executarea acestor lucrări este necesară oprirea în totalitate a traficului rutier în zona lucrărilor. Acest lucru se va face pe tronsoane, doar pe timpul nopții, astfel încât disconfortul creat să fie cât mai redus.
Astfel, începând din această seară – 18 septembrie 2023, până la sfârșitul lunii octombrie 2023, pe strada Baba Novac, traficul va fi blocat pe timpul nopții în intervalul orar 24,00 – 05,00. În intervalele orare 22,00 – 24,00 și 05,00 – 06,30, circulația se va face pe un singur sens, iar în perioada 06,30 – 22,00 se va desfășura normal pe ambele sensuri de mers. Practic, lucrările se vor desfășura pe tronsoane, doar pe timpul nopții, iar zonele de intervenție vor fi aduse la cotă prin pietruire și amplasarea unor tole metalice, astfel încât traficul să se desfășoare normal pe timpul zilei. Termenul de finalizare al acestor lucrări depinde și de obstacolele subterane ce pot apărea la decopertarea terenului pentru pozarea celor două magistrale.
Înlocuirea acestor conducte cu o vechime de peste 50 ani, ai căror parametri tehnologici sunt depășiți, va conduce la creșterea siguranței în funcționare a sistemului de alimentare cu apă prin reducerea pierderilor, asigurarea serviciului fără discontinuități și menținerea calității apei potabile.
În vederea desfășurării intervențiilor, zonele vor fi împrejmuite și semnalizate corespunzător, iar Poliția Rutieră a avizat planul de management al circulației rutiere.
Be the first to comment