Traficul de cereale în Portul Constanța a bătut recordul anului trecut

Intrarea în Portul Constanța. FOTO Adrian Boioglu
Intrarea în Portul Constanța. FOTO Adrian Boioglu

Traficul total de mărfuri înregistrat în porturile maritime românești a fost de 54,44 milioane tone în primele 11 luni ale anului 2016, față de 51,67 milioane tone în aceași perioadă a anului 2015, în creștere cu 5,35%.

Din totalul traficului, 19,67 milioane tone sunt mărfuri exportate, 17,22 milioane mărfuri importate, 12,42 milioane tone reprezintă tranzit de mărfuri și 5,11 milioane tone, cabotaj.

Traficul maritim a fost de 42,30 milioane tone (39,97 milioane tone la 30 noiembrie 2015), iar cel fluvial de 12,13 milioane tone (față de 11,70 milioane tone la 30 noiembrie 2015).

Traficul de cereale din Portul Constanța a depășit, în luna noiembrie, recordul înregistrat anul trecut, în perioada analizată. În primele 11 luni ale acestui an, în Portul Constanța au fost manipulate 18,51 milioane tone cereale, față de 18,02 milioane tone în noiembrie 2015.

Anul 2015 a fost unul de referință pentru traficul de cereale, fiind înregistrat un trafic record de 20 milioane tone.

Creșteri de trafic s-au mai înregistrat în cazul îngrășămintelor naturale și chimice, produselor metalice, petrol brut, minereuri și deșeuri neferoase, minerale brute sau prelucrate, minereuri de fier și deșeuri de fier, articole diverse.

Traficul de containere a înregistrat în perioada ianuarie – noiembrie a acestui an 6.444.656 tone (+2,75%), respectiv 661.908 TEU (+5,74%), comparativ cu aceeaşi perioadă 2015, când au fost înregistrate 6.272.258 tone, respectiv 626.002 TEU.

În perioada ianuarie – noiembrie 2016 au sosit în porturile maritime românești 13.307 nave.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*