Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Constanța au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a doi inculpați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.
Potrivit DIICOT, în cauză s-a reținut faptul că, unul dintre inculpați a depozitat și comercializat droguri de risc către consumatori de pe raza municipiilor București și Constanța. Astfel, joi, 10 februarie, procurorii DIICOT Constanța, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța – Serviciul Antidrog au surprins în flagrant un bărbat după a comercializat cantitatea de 1,026 kg de canabis, în schimbul sumei de 6.000 de euro.
Ulterior, polițiștii au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București, la locuințele utilizate de bărbatul de 49 de ani, dar și de un alt bărbat, de 26 de ani, cercetat în aceeași cauză. În cazul acestuia s-a reținut faptul că la data de 11 decembrie a vândut cantitatea de 100,26 grame canabis, contra sumei de 2.800 lei.
În cursul zilei de vineri, 11 februarie, cei doi inculpați urmează să fie prezentați Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.
Be the first to comment