În noaptea de 29 spre 30 octombrie, Primăria Municipiului Constanţa, prin SC Confort Urban SRL, va începe lucrările de asfaltare a carosabilului pe strada Traian, tronsonul cuprins între strada Mihai Viteazul și bulevardul Tomis. Turnarea covorului asfaltic continua și noaptea următoare.
Lucrările se vor finaliza cu amenajarea unui sens giratoriu definitiv, la intersecția străzilor Traian cu Termele Romane.
Pentru ca traficul să se desfăşoare în condiții de siguranță, circulația rutieră va fi oprită alternativ pe câte un sens de mers.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
O deflagrație puternică a zguduit cartierul de vile din zona căii ferate sâmbătă dimineață în jurul orei 7.30. Explozia nu a fost urmată de un incendiu, dar a distrus o casă de pe strada Viorelelor, […]
În cursul zilei de 26 septembrie s-a semnat contractul privind actualizarea documentației care va sta la baza restaurării și consolidării clădirii simbol a orașului Constanța. În urma finalizării procedurii de achiziție publică, Compania Națională de […]
Complexul Muzeal de Științe ale Naturii are tarife intermediare, la început de sezon estival. Asta înseamnă că biletul este la mai ieftin pentru cei care aleg să viziteze Acvariul, Planetariul, Delfinariul sau Microrezervația. Programul zilnic […]
Be the first to comment