Trafic îngreunat prin punctul de frontieră Silistra – Ostrov din cauza unor lucrări efectuate în Bulgaria

PTF Ostrov, județul Constanța. FOTO Poliția de Frontieră

Autoritățile de frontieră bulgare au informat Garda de Coastă privind desfășurarea, în perioada 15 iulie – 24 august, pe teritoriul Bulgariei, în Punctul de Trecere a Frontierei comun Silistra – Ostrov, a unor lucrări de reparații ale drumurilor, canalizării și trotuarului.

În acest context, atât intrarea, cât și ieșirea tuturor autovehiculelor care tranzitează Punctul de Trecere a Frontierei comun Silistra – Ostrov vor fi efectuate simultan doar pe una dintre arterele punctului de trecere – fie pe artera de intrare, fie pe cea de ieșire, fapt ce poate determina creșterea timpului de așteptare pentru toate mijloacele de transport.

„Astfel, recomandăm participanților la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniță și reamintim faptul că pe raza județului Constanța, în prezent, la granița cu Bulgaria, sunt deschise trei puncte de trecere a frontierei cu specific rutier: Vama Veche – Durankulak, Ostrov – Silistra și Negru Vodă – Kardam”, au transmis reprezentanții Gărzii de Coastă.

Informații privind situația punctelor de frontieră deschise traficului internațional și a timpilor de așteptare se regăsesc și pe aplicația Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*