Pentru remedierea unor avarii survenite în cursul zilei de 25 iulie pe strada Pasajului la conducta cu diametrul de 1000 mm, respectiv la intersecția bulevardul Aurel Vlaicu cu bulevardul Tomis, la conducta cu diametrul de 800 mm, din municipiul Constanța, echipele de intervenţie ale RAJA S.A. au fost nevoite să blocheze traficul auto.
Circulația rutieră se desfășoară astfel în zonele afectate:
- Strada Pasajului, o bandă de circulație cu sensul de mers dinspre bd. Aurel Vlaicu către bd. I.C. Brătianu, zona Peco Mol, în intervalul orar 09,00 – 13,00.
- bd. Aurel Vlaicu, banda intermediară dreapta de circulație cu sensul de mers către Palazu Mare, în intervalul orar 09,00 – 12,00.
Pentru executarea lucrărilor, zonele menționate au fost împrejmuite și semnalizate corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului a fost anunțată și Poliția Locală.
Abonaţii deserviţi nu sunt afectaţi de aceste lucrări, întrucât echipele de intervenţie încearcă să efectueze reparaţiile cu conductele sub presiune.
Be the first to comment