Traficul rutier se desfășoară cu dificultate marți, 16 noiembrie, pe strada Mircea cel Bătrân din Constanța, din cauza unui branșament avariat.
Drept urmare, pentru executarea lucrărilor de remediere a avariei, echipele de intervenție RAJA SA au fost nevoite să restricționeze traficul auto pe două benzi de circulație de pe această stradă, pe o porțiune de aproximativ 50 de metri, pe sensul de mers dinspre strada Nicolae Iorga spre Ion Rațiu. Măsura va fi în vigoare până la ora 14.00.
„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create participanților la trafic din zona respectivă, pe care îi asigurăm că echipele RAJA Constanța vor face tot posibilul pentru remedierea avariei în mod operativ, astfel încât zona afectată să poată fi redată circulației cât mai rapid și în cele mai bune condiții”, au transmis reprezentanții societății.
În vederea desfășurării lucrărilor de reparații, zona a fost împrejmuită și semnalizată corespunzător, traficul fiind deviat pe banda destinată parcării autovehiculelor, iar pentru fluidizarea circulației a fost anunțată Poliția Municipiului Constanța și Poliția Locală.
Abonaţii deserviţi nu sunt afectaţi de aceste lucrări, întrucât echipele de intervenţie încearcă să efectueze reparaţiile cu conducta sub presiune.
Be the first to comment