Având în vedere că, în ultima perioadă, la nivelul rețelei de distribuție apă potabilă de pe strada Ion Lahovari din Constanța s-au înregistrat mai multe avarii, s-a luat decizia reabilitării unui tronson din conducta principală, ce are o vechime de peste 50 ani.
Astfel, potrivit RAJA SA, în perioada 22 iulie – 05 august se desfășoară lucrările de înlocuire a unui segment de aproximativ 80 de metri din conducta respectivă.
„Din cauza gradului mare de deteriorare a acestei conducte, dar și a zonei în care aceasta este pozată, echipele din teren depun un efort susținut pentru a realiza intervențiile fără a determina disfuncționalități majore în furnizarea apei și fără a afecta infrastructura edilitară existentă în teren – cabluri sau conducte pentru alte utilități”, au precizat reprezentanții RAJA SA.
În vederea realizării acestor lucrări, zona a fost împrejmuită și semnalizată corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului a fost anunțată Poliția Municipiului Constanța și Poliția Locală. Astfel, în perioada 22 iulie – 05 august, de luni până vineri, în intervalul orar 08.30 – 16.00, traficul auto de pe strada Ion Lahovari, zona delimitată de străzile I. D. Chirescu și Ioan Roman, este blocat total pe acest tronson, iar în afara acestor ore de intervenții și în weekend, participanții la trafic vor avea acces pe o singură bandă de circulație.
„Ne cerem scuze cetățenilor, dar și participanților la trafic din zona respectivă pentru disconfortul creat la nivelul traficului cât și al ambientului și îi asigurăm că echipele RAJA Constanța vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor în mod operativ, astfel încât zona afectată să poată fi redată circulației cât mai rapid și în cele mai bune condiții. De asemenea, dorim să amintim constănțenilor că investițiile sunt realizate în beneficiul lor pe termen lung, prin realizarea acestora urmărindu-se îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor”, au mai transmis sursele citate.
Be the first to comment