Traficul rutier se desfășoară îngreunat luni, 22 august, pe bulevardul Mamaia nr.2 din Constanța, în zona stației CT Bus, din cauza unei avarii la un branșament al RAJA.
Potrivit RAJA, pentru executarea lucrărilor de remediere a acestei unei avarii, echipele de intervenție au fost nevoite să restricționeze traficul auto pe prima bandă de circulație de pe acest bulevard, pe o porțiune de aproximativ 20 de metri, pe sensul de mers strada I.Gh. Duca – Mihai Viteazu, până la ora 13.00.
„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create participanților la trafic din zona respectivă, pe care îi asigurăm că echipele RAJA Constanța vor face tot posibilul pentru remedierea avariei în mod operativ, astfel încât zona afectată să poată fi redată circulației cât mai rapid și în cele mai bune condiții”, au transmis reprezentanții societății.
În vederea desfășurării lucrărilor de reparații, zona a fost împrejmuită și semnalizată corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului a fost anunțată Poliția Municipiului Constanța și Poliția Locală.
Abonații deserviți nu sunt afectați de aceste lucrări, întrucât echipele de intervenție încearcă să efectueze reparațiile cu conducta sub presiune.
Be the first to comment