Țigări de contrabandă, depistate la bordul unei nave în Portul Constanța

Marinar sirian, prins în timp ce oferea țigarete de contrabandă spre comercializare

Polițiști de frontieră constănțeni au descoperit mai multe pachete cu țigarete de contrabandă la bordul unei nave sosite din Siria. Totodată, a fost identificat un marinar sirian, în vârstă de 50 ani, care oferea țigarete de contrabandă spre comercializare.

Potrivit Gărzii de Coastă, polițiștii de frontieră, acționând în baza unor informații, au descoperit luni, 12 aprilie, un cetățean sirian, în vârstă de 50 ani, ce oferea spre vânzare cantitatea de aproximativ 310 pachete cu țigări.

„În urma efectuării supracontrolului, la nava sub pavilion Togo, sosită din Siria, au fost descoperite ascunse și nedeclarate, în sala motoare a navei, alte 120 pachete cu țigarete. La cercetări, s-a stabilit faptul că țigaretele în cauză au fost achiziționate dintr-un port de pe teritoriul Siria, de către marinarul în cauză”, au precizat reprezentanții Gărzii de Coastă.

Întreaga cantitate, în valoare de aproximativ 2.480 lei, a fost ridicată în vederea confiscării și continuării cercetărilor. În cauză, polițiștii de frontieră au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă. Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*