Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă – Punctul de Trecere al Frontierei Vama Veche au depistat trei femei care intenționau să introducă în țară 154 de pachete cu țigări, ascunse pe corp şi disimulate în textile.
În dimineața zilei de 31 octombrie, acționând în baza unei informații, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Vama Veche au efectuat controlul specific, pe sensul de intrare în țară, asupra pasagerilor dintr-un autocar ce efectua curse pe ruta Turcia – România.
Astfel, în urma controlului, colegii noștri au descoperit ascunse pe corpul a trei femei, cetățeni români, fiind şi disimulate în textile, 154 de pachete de țigări, fără timbru fiscal.
Cele trei femei au declarat faptul că au achiziționat țigările din Turcia, pentru uz personal, fără a deține documente de proveniență.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de contrabandă, iar țigările au fost ridicate în vederea confiscării.
Be the first to comment