Testul de coronavirus al prefectului județului Constanța, George Niculescu, dar și cele ale subprefecților și contacților direcți ai angajatei instituției care a fost confirmată cu prezența virusului SARS-CoV-2, au ieșit negative.
Potrivit Prefecturii Constanța, activitatea instituției se va desfășura în perioada următoare prin activarea unui plan de continuitate, în care vor fi implicate toate departamentele, iar prefectul George Niculescu va coordona activitatea curentă de la domiciliu și va participa la ședințe în sistem videoconferință și teleconferință.
„Este necesar să avem continuitate, indiferent de situație, pentru că rolul nostru este foarte important, mai ales că suntem în plin sezon estival. Atât eu, cât și colegii mei din cancelarie, vom rămâne în izolare la domiciliu până la noi dispoziții, DSP Constanța fiind instituția care, în funcție de contextul epidemiologic, va hotărî cât vom fi nevoiți să stăm acasă”, a declarat George Niculescu.
O angajată a Instituției Prefectului, care își desfășoară activitatea în cancelarie, a fost confirmată, luni, cu noul coronavirus. Starea generală a femeii este bună, ea fiind asimptomatică.
Be the first to comment