Codul roșu de caniculă a fost prelungit în județul Constanța și pentru 17 iulie.
Administrația Națională de Meteorologie a anunțat că în Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei și în sudul Transilvaniei și al Crișanei, valul de căldură va continua să fie intens. Se vor înregistra temperaturi maxime între 37 și 42 de grade, iar pe litoral vor fi de 33…36 de grade.
Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Minimele termice nu vor coborî sub 22…24 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Aproximativ 60 de persoane, membri, colaboratori și parteneri au fost prezente la Gala JCI Constanța 2018, care a avut loc la Hotel Ibis Scopul acestui eveniment a fost de a sărbători încă un an de activități realizate, în intenția de […]
Specialistul acestei luni este Dr. Simona Nicodim de la Ovidius Clinical Hospital, iar tema aleasă este diabetul zaharat de tip 2. Aflăm ce se întâmplă dacă diabetul nu este controlat și care sunt complicațiile date […]
Un polițist aflat în timpul liber, împreună cu un alt bărbat, au fost agresați, duminică, 22 august, în fața discotecii din comuna Ostrov, în cauză fiind deschis și un dosar de cercetare penală. De asemenea, […]
Be the first to comment