Teatrul de Stat Constanţa începe stagiunea cu EUTOPIA

Stagiunea 2017 – 2018 a Teatrului de Stat Constanţa (TSC) începe cu ultima premieră din stagiunea trecută, spectacolul „EUTOPIA”, de regizorul grec Yannis Margaritis, după texte de Aristofan.

Vor fi două reprezentaţii cu „EUTOPIA”, vineri, 6 octombrie, şi sâmbătă, 7 octombrie, iar duminică, 8 octombrie, spectatorii noştri vor putea vedea din nou „URSUL”, o farsă într-un act de A.P. Cehov, în regia lui Felix Alexa, care a fost selecționată pentru a participa la patru festivaluri organizate în această toamnă.
Prima participare va fi la Festivalul Internațional de Teatru de la Oradea (FITO), în 1 octombrie; a doua, la Festivalul Internațional de Teatru TRAGOS de la Tulcea, în 9 octombrie; a treia, la Festivalul Național de Comedie de la Galați, în 13 octombrie, iar a patra, la FEST(IN) pe Bulevard, Festivalul Teatrului Nottara din capitală, în 17 octombrie.

Spectacolul „Eutopia”, care va deschide stagiunea 2017 – 2018, este un colaj din cinci piese ale lui Aristofan, dintre care o parte au fost acum traduse pentru prima oară în România. Traducerile sunt semnate de Alexandru Miran și Livia Buzoianu. Cele trei piese care alcătuiesc substanţa sunt „Acarnienii”, „Lysistrata” şi „Plutos”, câteva monologuri fiind şi din „Pacea” şi „Adunarea femeilor”.

Aristofan (446 – 386 î.Ch.), supranumit „părintele comediei” sau „prinţul comediei antice” era temut pentru capacitatea de a-i ridiculiza pe contemporanii săi, multe dintre piesele sale erau considerate calomnioase, iar unele au fost evitate de teatre, până în zilele noastre, pentru caracterul uşor licenţios.
Spectacolul Eutopia este unul interactiv, în mai multe rânduri spectatorii fiind invitaţi să voteze alături de personaje. De asemenea, numeroasele momente corale fac din Eutopia aproape un musical. Precizăm, de asemenea, că NU este un spectacol recomandat minorilor.

Regizorul Yannis Margaritis spune despre creaţia sa: „Eutopia este locul ideal, este acel loc din fanteziile noastre, din visele noastre, poate acel loc al trecutului total innocent. Am vrea să ajungem în Eutopia noastră, dar este întotdeauna un pic mai departe. Contextul în care se desfăşoară piesa şi spectacolul este războiul, de fapt războiul civil. Acesta, în combinaţie cu marea corupţie a politicienilor din administraţia de stat, ne provoacă depresia. Din păcate, dramaturgul antic Aristofan este absolut contemporan”.

Distribuţia este numeroasă, sunt 28 de actori care vor anima scena şi sala teatrului. Scenografia este semnată de Carmencita Brojboiu, asistată de Lăcrămioara Dumitrașcu, muzica a fost compusă de Dimitris Ikonomakis, iar coregrafia a fost realizată de Eddie Lame.

„URSUL”, un spectacol cu mare succes la public în stagiunea trecută, dovadă și selecțiile în festivaluri, este o bijuterie teatrală cu distribuţia formată din Dana Dumitrescu, Marius Bodochi şi Marian Adochiţei.

Într-un decor ingenios, conceput de scenografa Carmencita Brojboiu, un bărbat şi o femeie care au avut experienţe traumatizante cu sexul opus, hotărând, din motive asemănătoare, să trăiască singuri, se întâlnesc, se ciocnesc, aproape până la a se duela cu pistoalele, şi se îndrăgostesc în cel mai ilogic, dar omenesc fel.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*